joi, 3 noiembrie 2011

Alla Sheiko, convocată la naţionala Ucrainei

Jucătoarea ucraineană Alla Sheiko (foto, 23 ani) revine în echipa naţională! Talentata coordonatoare de joc a Neptunului a fost convocată, în perioada 18-28 noiembrie 2011, la echipa naţională a Ucrainei, cu care va participa la ediţia a XIV-a a Trofeului "Igor Turchin", organizat în memoria legendarului antrenor decedat la Bucureşti, în 1993, în timpul unui meci din Cupa EHF pe care echipa sa, Spartak Kiev, îl susţinea contra Rapidului, în sala Giuleşti. "Probabil că informaţii despre evoluţiile avute până acum sub culorile Neptunului au ajuns până la Kiev, iar selecţionerul a decis să mă readucă în circuitul echipei naţionale. Sunt bucuroasă şi le mulţumesc colegelor de la Constanţa pentru că m-au ajutat", a declarat Sheiko, care revine la echipa naţională după aproape doi ani. La ediţia din acest an a Trofeului "Igor Turchin" participă, alături de Ucraina A şi tineret, reprezentativele Turciei şi Belarusului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu